Cum apreciezi evolutia Internetului in 2007?
Cresterea din 2007 se simte pe de o parte in bugete consumate in media online, pe de alta in atentia care s-a dat acestuei media. Ma refer aici la numarul crescut de analize sau articole care au avut ca tinta internetul, la numarul de personae implicate in acest domeniu si la cantitatea declaratiilor facute, care se refereau la Internet.
In general, se vorbeste si mai mult decat in anii anteriori despre acest domeniu, si crestrea procentuala majora a acestei industrii o reprezinta "atentia" acordata.
Din ce zona a venit surpriza acestui an?
Nu pot spune ca au fost mari surprise, ci mai degraba implinirea fireasca a unor asteptari. As putea semnala faptul ca fondurile de investii au implicat online-ul in comunicarea lor, iar piata s-a fragmentat din punctul de vedere al reprezentarii spatiilor media.
Ce crezi ca lipseste cel mai mult Internetului de la noi?
Oamenii. Si as copleta, oamenii foarte bine pregatiti. Ritmul de crestere necesita o sustinere puternica pe partea de personal. Or aici evolutia a luat-o inaintea oamenilor, ceea ce a condus la o miscare foarte dinamica a specialistilor prin companii. Nu spun ca este un lucru rau sau bun, dar observ o cerere crescuta de personal in mai toate "zonele" acoperite de online.
Care crezi ca ar trebui sa fie focusul actual al playerilor online?
In primul rand ar trebui sa fie un focus. Apoi acel focus ar trebui sa fie si consecvent.
Vor deveni media traditionale si mai puternice?
Continutul poate lua mai multe forme. Daca esti generator de continut si folosesti ca support "media traditionala", trebuie sa mai gasesti abilitatea sa il utilizezi in online, si invers. Media nu mai este traditionala. Este interactiva. Si imbraca diverse forme, sprijinindu-se de tehnologie, care este accesibila tuturor.
Ce va genera cresterea investitiilor in publicitate pe Internet in viitorul apropiat?
Succesul. Daca un advertiser va avea succes, nu cred ca se va opri sa investeasca in publicitatea interactiva. Bineinteles ca se naste intrebarea "Cum masuram succesul?"
Vezi un "pericol publicitar" in online?
Pericolul sta in modul in care masuram succesul. Pericolul sta in greseli din care nu invatam. Pericolul sta, de exemplu, in a intelege proiectele speciale online ca alte spatii pentru a afisa bannere. Vedem peste tot bannere si iar bannere, cand noi vorbim, de fapt, despre comunicare.
Se vorbeste din ce in ce mai mult de publicitate pe bloguri... Cum vezi tu dezvoltarea blogosferei din acest punct de vedere?
Eu cred ca ar trebui sa vorbim despre publicity pe bloguri si nu despre publicitate ca si traducere a termenului de advertising. Daca mutam bannerele (si) pe bloguri nu cred ca am inovat ceva. Ce devine atunci un blog? Un site cu bannere. Acesta este blogul? Iar "reteaua" se va bate in cate mii de bloguri cumuleaza? Sau in forta ei de comunicare, actiune, reactiune?
Care crezi ca este bugetul (total) de publicitate investit in online anul acesta si cat crezi ca vom atinge anul viitor?
Pentru ca nu exista date concrete, ci doar estimari, "crezi" este o exprimare corecta. Eu cred ca a fost un an mult mai bun decat 2006 si mai cred ca va fi suficient de prost fata de 2008.
Completeaza spatiul liber: Anul 2008 va fi anul ..Google.. pe Internetul romanesc?
Ciprian Stavar este Managing Partner la new media
Tuesday, December 4, 2007
Radu: "E cool să fii pe internet"
Cum apreciezi evolutia Internetului in 2007?
Am resimţit din plin anul acesta interes din partea departamentelor de marketing pentru a face ceva, orice pe internet. Prin urmare, se întâmplă ceea ce era uşor de previzionat: cresc bugetele. Din păcate, creşterea bugetelor nu e însoţită întotdeauna de obiective clare din partea mareketerilor cu privire la „ce doresc să obţin de la internet?”. Practic, aşa cum tv-ul se cumpără în continuare pentru că „trebuie să fii pe tv”, caz care nu se aplică întotdeauna, internetul se cumpără pentru că „e cool să fii pe internet”. De ce nu e bine să se întâmple asta? Pentru că nici publisherii, nici agenţiile nu pot satisface aşteptările exagerate cu privire la ce rol ar trebui să joace internetul într-un plan de marketing.
Din ce zona a venit surpriza acestui an?
Sincer, nu cred că au fost mari surprize. Au fost?
Ce crezi ca lipseste cel mai mult Internetului de la noi?
Dacă ne referim strict la legătura dintre internet, marketing şi publicitate, cred că sunt două mari lipsuri. Unul în ceea ce priveşte existenţa persoanelor competente să lucreze în online sau, în caz că acestea există, a modalităţilor eficiente de recrutare. Şi când vorbesc de recrutare nu mă refer la strict la job-urile clasice de programator sau designer şi nu doar la companiile care au integrat internetul în modelul de business, ci la job-uri mai complexe, care ar trebui să necesite cunoaşterea unor noţiuni de marketing, de strategie de comunicare, de media etc., cu accent pe una sau alta în funcţie de tipul de companie în care e nevoie de respectivul specialist. Iar asta se întâmplă pentru că internetul în sine este un mediu complex în care este nevoie de creativitate, de strategie, dar şi de o oarecare înţelegere tehnică a fenomenului. Mix greu de găsit pe piaţă pentru că se învaţă doar lucrând, nu avem facultăţi pentru asta. În plus, cred că ne lipesc foarte mult informaţiile pe baza cărora să se poata lua decizii de marketing informate. Culmea, în cel mai măsurabil canal de comunicare. Lipsesc studii calitative cu privire la audienţele site-urilor, la obiceiurile de consum, la campanii, lipsesc genul ăla de date pe care offline se investesc foarte mulţi bani.
Care crezi ca ar trebui sa fie focusul actual al playerilor online?
Creşterea calitativă a ceea ce oferă.
Vor deveni media traditionale si mai puternice online?
Nu cred că toate media tradiţionale îşi propun asta. Unele vor rămâne probabil în continuare mult mai puternice offline, dacă te referi la produsele media existente în ambele medii. Depinde de strategia fiecăruia. Însă cei care îşi doresc trebuie să înveţe să o facă. Pe termen lung, marketing online nu înseamnă copierea conţinutului offline şi adăugarea unor zone de bannere. Cred că marile trusturi înţeleg asta şi da, vor dezvolta produse foarte puternice.
Ce va genera cresterea investitiilor in publicitate pe Internet in viitorul apropiat?
În mod logic va genera creşterea cifrelor de afaceri ale celor care vor înghiţi respectivele bugete. Asta va face internetul din ce în ce mai atractiv şi mai important. Dacă se investesc bani mai mulţi, creşte şi riscul, iar atenţia acordată internetului va deveni mai mare. Eu sper că presiunea clienţilor va determina o creştere calitativă. În mod normal, presiunea de care vorbesc ar trebui să crească calitatea conţinutului site-urilor (încă avem puţine care să ofere conţinut original) şi calitatea campaniilor, atât din punct de vedere creativ, cât şi al planning-ului media. Această creştere calitativă depinde însă şi de oamenii care lucrează. Gândind pozitiv, dacă vor creşte bugetele, poate că oamenii din diverse alte zone nu vor mai considera că a lucra în internet este un compromis.
Vezi un "pericol publicitar" in online?
Pericolul este acela ca, de dragul de a înghiţi bugetele, publisherii şi agenţiile să uite că fac campanii pentru consumatori, în serviciul mărcilor, nu împotriva acestora. Astfel, dacă nu este făcută deştept, există riscul ca publicitatea clasică pe internet (so to say) să devină intrusivă şi indezirabilă.
Se vorbeste din ce in ce mai mult de publicitate pe bloguri... Cum vezi tu dezvoltarea blogosferei din acest punct de vedere?
Până una, alta, blog-urile sunt un alt gen de adrese pe care le poţi accesa pentru a consulta un tip de conţinut. Probabil că dacă unele vor genera audienţă şi influenţă suficiente se va putea vinde spaţiu publicitar pe ele şi vor fi preluate de reţele. Însă este foarte greu de anticipat. Nu vreau să mă hazardez.
Care crezi ca este bugetul (total) de publicitate investit in online anul acesta si cat crezi ca vom atinge anul viitor?
Nu am date „pe bune” (nici eu, nici nimeni), există doar declaraţii, estimări pe baza lor şi prea puţine cifre sigure. Nu m-aş băga la ghicit o sumă exactă. Sper doar că suma e suficient de mare pentru toată lumea. :)
Completeaza spatiul liber: Anul 2008 va fi anul ..idelilor noi.. pe Internetul romanesc?
Costin Radu este Managing Director la IQads

Monday, December 3, 2007
Castigatorului concursului de caricatura
Eugen si Tudor au ales castigatorul concursului de caricatura al net Camp. Acesta este Ionut.
Sunday, December 2, 2007
Subscribe to:
Posts (Atom)